Primarul Sectorului 6 a anunțat ieri că a început o companie de înverzire a cartierelor din această parte a Capitalei.

„A debutat campania de plantare a copacilor pe care am promis-o la începutul verii. Peste vară ne-am pregătit, am inventariat alveolele in care lipsesc copacii, am făcut analiza solului, am achiziționat arborii, am planificat intervențiile. Cel mai indicat moment pentru plantare este perioada de repaus vegetativ, acea fază din ciclul anual al plantelor în care activitatea metabolică a acestora este minimă. Plantarea în perioadă de repaus asigură arborelui nou plantat timp pentru dezvoltarea corespunzătoare a rădăcinilor până la pornirea acestuia în vegetație”, a explicat Ciprian Ciucu, edilul Sectorului 6, de ce această campanie a demarat odată cu terminarea sezonului cald.

Se dorește plantarea a 1506 de arbori cu posibilitatea extinderii programului pana la 2000 de arbori, daca vremea o va permite.

„O problemă este calitatea solului, în special în alveolele de pe bulevarde. Pământul este contaminat, acid și reprezintă principala cauză pentru care plantările anterioare au eșuat. Ne-am pregătit pentru a aduce sol fertil din afara Bucureștiului. Deoarece am angajat horticultori, știm că trebuie să plantam specii ale căror rădăcini merg în pământ pe verticală și nu pe orizontală că peste ani să strice trotuarele”, a mai explicat Ciucu.

Articole recomandate:

Frasinul va fi plantat pe aliniamentul străzilor și bulevardelor, în timp ce in parcurile din sector vor fi plantați: salcâm japonez, tei, arțar.

Operațiunile de plantare, pe cartiere

Străzile unde se fac operațiunile de înverzire

În zona Militari se vor sădi pe străzile: bulevardul Iuliu Maniu (114 copaci), strada Valea Cascadelor, Șoseaua Virtuții (141), strada Dezrobirii, strada Moinești, strada Apusului, buleverdul Uverturii, bulevardul Preciziei,

În zona Crangași – Giulești pe Calea Giulești (70), bulevardul Constructorilor (30), Calea Crangași (20).

În Drumul Taberei: pe bulevardul Drumul Taberei (344 de arbori), bulevardul Ghencea (68), strada Sibiu, strada Valea Argeșului, strada Valea Ialomiței, strada Valea Oltului, strada Romancierilor, strada Brașov, Drumul Sării, strada Raul Doamnei.

Se vor mai face plantări pe: bulevardul Doina Cornea (43), Calea Plevnei, bulevardul Geniului, Splaiul Independenței și în parcurile Tudor Vladimirescu, Marin Preda, Nicolae Filimon și Parcul Cinema Giulești.

Adaugă un comentariu: (Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii. Adresa de email nu va fi publicată.)

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.